România față în față cu fondurile europene pentru dezvoltări blockchain
Uniunea Europeană oferă finanțare pentru dezvoltarea tehnologiei blockchain de 340 milioane de euro pentru această tehnologie în perioada 2018-2020. Obiectivul european este să dezvolte o abordare comună și unitară a mediului de afaceri privind tehnologia blockchain. În România se derulează în prezent mai puțin de 0,8% din proiectele blockchain la nivel european, prin cele 65 de proiecte blockchain în curs de dezvoltare, în timp ce la nivel european sunt peste 8.200 de proiecte active.

Acțiuni intense ale EU pentru sprijinirea Blockchain
Uniunea Europeană oferă finanțare pentru dezvoltarea tehnologiei blockchain din 2013, urmând ca până în 2020 Comisia Europeană să aloce până la 340 milioane de euro pentru această tehnologie. Comisia Europeană încurajează această nouă paradigmă și are ca obiectiv crearea unui mediu care să dezvolte aceste noi modele de afaceri și își propune să dezvolte o abordare comună și unitară privind tehnologia Blockchain pentru UE pe plan internațional.
Cea mai recentă inițiativă în acest sens este crearea Blockchain Observatory and Forum, care va monitoriza evoluția tehnologiei blockchain și va acționa ca un hub în a promova actorii europeni și a consolida angajamentul european cu mai mulți stakeholderi implicați în aceste activități. Comisia Europeană recunoaște și încurajează potențialul inovator al acestei tehnologii. Încă din mai 2017, în raportul Digital Single Market, Comisia a recunoscut tehnologiile bazate pe tehnologia blockchain ca având potențial enorm pentru administrațiile, întreprinderile și societatea noastră în general și a accelerat programele de finanțare Horizon 2020 în acest sens.
Până în prezent, UE a alocat 83 de milioane de euro pentru finanțarea proiectelor bazate pe blockchain și se estimează că vor fi investite până la 340 milioane euro în perioada 2018 - 2020. Obiectivul Comisiei Europene este de a explora potențialul blockchain pentru îmbunătățirea serviciilor europene transfrontaliere (raportarea TVA, impozitare, raportări de mediu și financiare, vamă, administrarea dosarelor medicale, raportarea studiilor clinice, înregistrarea medicamentelor, managementul identității etc)
Această creștere a cazurilor de utilizare bazate pe blockchain arată o perspectivă interesantă asupra viitorului, confirmând că Europa ar putea asista în curând la apariția unei noi generații de servicii digitale, în care avem toată încrederea că și România poate juca un rol important.
Inovare prin blockchain
Blockchain este în acest moment cea mai disruptivă tehnologie distribuită, utililzată pentru efectuarea de tranzacții securizate, realizate în mod descentralizat. Deși această tehnologie a fost introdusă odată cu bitcoin și este frecvent asociată cu monedele virtuale, în prezent este adoptată la scară din ce în ce mai largă de toate sectoarele de industrie și se bucură de o popularizare în creștere fulminantă. Multe state membre UE au demarat inițiative în acest sens, iar marii giganți IT oferă deja soluții Blockchain clienților. Iată doar câteva exemple: IBM dezvoltă un system de plăți bazat pe blockchain, Amazon intenționează să include blockchain în suita de aplicații AWS, iar Microsoft oferă deja “Blockchain as a Service” pe platforma lor cloud, Azure.
Blockchain ia amploare si schimba regulile jocului
Până în prezent, industria capitalului de risc a investit în blockchain aproximativ 1,2 miliarde de euro în mai mult de 1.100 de companii, dintre care 300 sunt europene. În plus, organisme de interes strategic la nivel global și European oferă finanțări din ce în ce mai semnificative în această tehnologie. Un studiu realizat la Universitatea Cambridge arată că domeniul cel mai important rămâne cel bancar și financiar - pentru transfer de bani în principal, însă se remarcă o creștere semnificativă și în zona guvernamentală - pentru gestionarea identității cetățenilor, raportarea fiscală, gestionarea ajutorului pentru dezvoltare, vot electronic și conformitatea cu reglementările, în domeniul asigurărilor – pentru automatizarea executării contractelor și în domeniul asistenței medicale - pentru a urmări tranzacțiile privind dosarele de sănătate ale pacientului și identificarea accesului.
Blockchain poate aduce îmbunătățiri majore pentru industria europeană - de la start-up-uri la mari corporații, administrații și cetățeni. Pe lângă optimizarea proceselor business la nivel guvernamental și organizațional, un alt efect care va schimba regulile jocului va fi apariția unor noi modele distribuite de afaceri și de interacțiune bazate pe schimburi directe de tip peer-to-peer fără a fi nevoie de platforme centralizate sau intermediari.
Cum face față România provocărilor blockchain?
România derulează în present mai puțin de 1% din proiectele blockchain la nivel European. La noi în țară există 65 de proiecte blockchain în curs de dezvoltare, în timp ce la nivel european sunt peste 8.200 de proiecte de blockchain active, iar în Statele Unite numărul acestora depășește 9.565, după cum arată raportul Atomico – State of European Tech din 2017.
Chiar dacă o parte dintre antreprenori au sesizat potențialul uriaș de inovare și atragere de fonduri, la nivel guvernamental nu există nicio inițiativa în acest sens, deși impactul ar fi major. Din acest punct de vedere, ar fi o șansă imensă de a ne alinia tendințelor UE și țărilor dezvoltate. Există un potențial foarte mare ca prin adoptarea tehnologiilor blockchain să putem depăși neajunsurile aduse de structurile centralizate ale puterii și lipsa infrastructurii existente și birocrația din acest moment. Tehnologia Blockchain ar reduce riscul și fraudele, facilitând un control mult mai bun în ceea ce privește executarea politicii monetare și a impozitării.
În 2016, au apărut aproape 2000 de start-up-uri blockchain în țările dezvoltate, remarcându-se în mod special demersurile din Singapore, Dubai și Londra, unde organismele de reglementare încurajează inovația și concurează pentru supremația financiară a lumii. În România, programul Start-up Nation a finanțat câteva inițiative blockchain, interesul fiind în creștere din partea antreprenorilor. Organismele cu rol decizional la nivel de stat ar trebui să dea tonul alinierii cu directivele europenele în această direcție și să inițieze la nivel de administrații adoptarea tehnologiei blockchain, pentru a fi parte activă în consolidarea la nivel EU.